Educatoare, acuzată că preda lecții de sexologie la grădiniță
Caz incredibil la o grădiniţă din judeţul Constanţa. O educatoare le preda copiilor de 4 ani, lecţii de sexologie. Femeia le dădea detalii intime din viaţa ei şi îi învăţa cum se folosească un prezervativ.
Luată la rost de părinţi, aceasta s-a enervat şi a înjurat-o pe mama unuia dintre copii.
Educatoarea neagă însă toate acuzaţiile.
"Nu e adevarat, sunt minciuni spuse în mod intenţionat ca sa denigreze imaginea noastra a cadrelor didactice", spune Elena Stanciu, educatoarea.
Părinţii au făcut mai multe sesizări la Primărie, iar copiii au fost transferaţi provizoriu la o altă grădiniţă. Inspctoratul şcolar a deschis o anchetă, iar educatoarea a fost pusă să mai dea un test psihologic.
Educatoarea a făcut cerere de concediu fără plată până în septembrie, anul viitor. Între timp, la grădinită va fi trimisă o nouă educatoare.