MENIU

Dorel "loveşte" din nou: drum crăpat, la cinci zile după asfaltare. "S-a turnat şi pe ploaie"

Au turnat asfalt pe ploaie în ultima săptămână de campanie electorală, iar acum astupă crăpăturile. Se întâmplă în judeţul Dâmboviţa, pe Drumul Naţional 71. Şoseaua a rezistat doar cinci zile, suficient cât să treacă ziua alegerilor, transmite Realitatea TV.

Un şofer care tranzita Drumul Naţional 71 i-a filmat pe muncitori în timp ce asfaltau pe o ploaie torenţială. El a încercat să le atragă atenţia muncitorilor, însă aceştia au devenit recalcitranţi.

Zona asfaltată pe ploaie era în această dimineaţă plină de crăpături. Soluţia muncitorilor a fost să cârpească drumul care ar trebui să fie impecabil. Constructorii au găsit alt motiv pentru problemele apărute. Aceştia spun că şanţurile înfundate de pe marginea drumului conduc apa sub asfalt.

De asfaltare pe Drumul Naţional 71 Bâldana - Târgovişte - Pucioasa - Sinaia se ocupă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

Mai multe articole despre:
şofer muncitori drum asfaltare ploaie asfalt DN71 crăpat