Din șomer a devenit un afacerist de succes
Spiritul antreprenorial pare a fi mai dezvoltat în Ardeal decât în restul României. O ultimă dovadă e și topul celor mai profitabile SRL-D, firmele înființate de oameni de afaceri debutanți cu subvenții obținute de la stat.
Povestea de succes din Medieșu Aurit a soților Cristian și Carmen Pop a început într-un moment în care se aflau într-o situație dificilă. Cristian Pop era șomer și nu mai știa încotro să o apuce, scrie Voceatransilvaniei.ro.
„Văzând la ştiri informaţii despre program, studiind puţin pe internet ca să aflăm mai multe informaţii despre programul de finantare şi stimulare a SRL-D-urilor, am decis să înfiinţăm această societate. Domeniul de activitate a fost ales în ideea de a oferi servicii într-o zonă în care nu exista aşa ceva. În comuna Medieşu Aurit, o comună cu peste 3.000 de locuitori şi asfaltată în proporţie de 40%, nu exista o vulcanizare. Cea mai apropiată e la 10 km. Având în vedere bugetul subvenţiei, am zis că ne încadrăm, şi astfel am decis să aplicăm”, a declarat Cristian Pop.
Spălătoria auto și vulcanizarea au construit-o pe locul fostului CAP din Medieșu Aurit, folosit până atunci doar pe post de locuințe sociale pentru rromii din comună.
Soţii Pop şi-au pus la bătaie economiile de câţiva ani: 20.000 de euro.