MENIU

Prejudiciu imens descoperit de Curtea de Conturi la Radiodifuziunea Română

Curtea de Conturi a descins la Radiodifuziunea Română şi au descoperit că bugetul Radioului Public a fost prejudiciat cu sume importante de bani,  potrivit site-ului stiripesurse.ro.

Potrivit sursei menționate, este vorba despre nereguli constatate la remunerarea membrilor Consiliului de Administraţie şi ai Comitetului Director, din contracte civile, încheierea unor contracte de achiziţie de servicii, înregistrarea veniturilor realizate, repartizarea profitului etc., fapte ce au adus prejudicii serioase bugetului SRR.

Raportul mai arată că "dreptul respectiv cuantumul remuneraţiei membrilor Comitetului Director au fost aprobate prin Hotărârea nr. 16/12.01.2011 a Consiliului de Administraţie al SRR, prin care s-a aprobat Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comitetului Director al SRR precum şi Comitetelor Directoare ale Studiourilor Teritoriale, fără a se avea în vedere faptul că Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea SRR şi SRTv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare nu a prevăzut acest drept.

Inspectorii Curţii de Conturi recomandă conducerii SRR să întreprindă măsurile legale pentru stabilirea întinderii prejudiciului şi recuperarea acestuia, inclusiv a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare potrivit legii, de la persoanele responsabile.