MENIU

CUTREMUR în VRANCEA cu magnitudinea de 4,5, duminică seară - UPDATE

<p>CUTREMUR &icirc;n Rom&acirc;nia</p>

CUTREMUR în Vrancea. Un nou seism, cu magnitudinea de 4,5 pe scara Richter, a zguduit România duminică seară, la ora 23.04, relatează Realitatea TV. Este al doilea cutremur produs în ţară în această zi şi vine la puţin timp după seismul puternic, de 5,7, produs pe 22 noiembrie.

CUTREMUR în Vrancea. Un cutremur a zguduit România duminică seară. Potrivit primelor date furnizate de Institutul Naţional pentru Fizica Pământului, seismul a avut o magnitudine de 4,4 pe scara Richter şi s-a produs la ora 23.04, la o adâncime de 38 de kilometri.

CUTREMUR Vrancea. Potrivit feedback-ului oferit de utilizatorii site-ului Institutului INFP, seismul a fost resimtit in Galati, Focsani, Braila, Constanta, dar şi în Capitală.

Seismul a avut epicentrul in zona MARASESTI-PANCIU si este cea mai puternica replica a cutremurului de 5,7 grade din 22 noiembrie, potrivit portalului Cutremur.net.

Cele mai apropiate localități de epicentru au fost Mărășești (4 kilometri), Focșani (19 km), Tecuci (19 km), Adjud (26 km), Onești (53 km).

Este al doilea seism din România în această zi. Un cutremur a avut loc la ora 13:08, la o adâncime de 75 de kilometri, în județul Prahova. Cutremurul a avut o magnitudine de 2,4 pe scara Richter.

Cel mai puternic cutremur din ultimii zece ani a avut loc în urmă la finalul lunii noiembrie, a fost de magnitudine de 5,7 pe scara Richter și a avut numerosae replici de mică intensitate, în zona seismică Vrancea.

Mărmureanu, după cutremurul din noiembrie: Nu înseamnă că e un precursor a ceva

Seismul din noiembrie, produs în Vrancea la o adâncime de 39 de kilometri, a avut o magnitudine de 5,7 grade pe scara Richter. Acesta s-a resimţit şi în Republica Moldova, dar şi în Bulgaria şi a fost urmat de mai multe replici.

"Nu înseamnă că un cutremur din acesta e cumva un precursor a ceva. Acest cutremur este în trendul normal, dar asta nu înseamnă că sistemul se descarcă. Pur şi simplu s-a întâmplat undeva o rupere, iar fenomenul de coliziune continentală continuă. Când se va rupe total, atunci va fi cutremur mare. Niciodată un cutremur în lumea asta nu a fost prezis. (…) Cutremurul care va fi foarte adânc va fi la o anumită distanţă din timp, peste 60 sau peste 100 de ani faţă de cel din `77. Asta am găsit din punct de vedere istoric.", a declarat Gheorghe Mărmureanu, directorul onorific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

Mai multe articole despre:
cutremur România seism Vrancea richter