MENIU

Crimă oribilă în Constanţa. Un bărbat şi-a omorât soţia în bătaie şi apoi s-a sinucis

Cadavrele a două persoane, soţ şi soţie, au fost descoperite, duminică, în locuinţa acestora, bărbatul fiind găsit spânzurat în baie, iar femeia, aflată într-o altă cameră, avea urme de violenţă la cap, una dintre ipoteze fiind că bărbatul a ucis-o, după care şi-a pus capăt zilelor.

Potrivit anchetatorilor, citaţi de News.ro, poliţiştii au fost anunţaţi de către o femeie că într-o locuinţă din satul Arsa, judeţul Constanţa, se află două persoane decedate.

Oamenii legii s-au deplasat la imobilul de pe strada Matei Basarab şi au descoperit un bărbat de 60 de ani, care se spânzurase în baie cu o frânghie, iar într-o altă cameră se afla cadavrul soţiei sale (58 de ani), care avea urme de violenţă la cap.

Una din ipotezele anchetatorilor este că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, după care şi-a pus capăt zilelor.

Trupurile neînsufleţite ale celor doi soţi au fost duse la morgă pentru efectuarea necropsiei.

Cazul a fost preluat de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, care urmează să stabilească împrejurările în care au murit cele două persoane.

Mai multe articole despre:
deces poliţie Constanţa soţi