MENIU

Ce au găsit anchetatorii în cabina elicopterului prăbușit la Săpânța! Schimbă total cursul anchetei

Se fac în continuare cercetări amănunțite după ce la 15 kilometri de comuna maramureșeană Săpânța a fost găsit joi 9 mai a.c., un elicopter prăbușit si pilotul acestuia decedat. La locul producerii accidentului au fost chemați specialiști ai Centrului de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (CIAS), care au descoperit în interiorul aparatului de zbor, un sistem de transport și eliberare din aer a baxurilor cu țigări, informează Realitatea de Maramureș.

Astfel, prima variantă că elicopterul ar fi rămas fără combustibil este exclusă, pentru că în rezervoare se afla benzină. Ca urmare cea mai sigur este că elicopterul a fost folosit pentru contrabanda cu țigări din Ucraina.

Elicopterul avea și unele improvizații la motor și caroserie, și se merge inclusiv pe varianta ca acesta să fii fost schimbat.

S-au mai descoperit un telefon și un GPS iar după analiza acestora se va putea stabili traseul zborului.

S-a făcut și necropsia cadavrului pilotului din Belarus, Dimitri Evghenevic Kostikov, care era comandantul adjunct al echipei de elicoptere Minsk. Rezultatul acesteia arată că bărbatul a suferit multiple traumatisme dar care nu i-au pus viața în pericol, și este posibil ca acesta să mai fi trăit 24 de ore după impact, însă din cauza frigului a murit.

Reamintim că ancheta a început după ce un cioban a anunțat autoritățile, că a găsit în pădure o aeronavă prăbușită.

Mai multe articole despre:
elicopter Săpânţa