MENIU

Caz TERIFIANT la Iaşi: S-a legat cu sfoară de mâini și de picioare și s-a aruncat în lac

Femeia din Iaşi, notar public, găsită moartă în lacul Izvorul Muntelui, judeţul Neamţ, şi-a legat picioarele şi mâinile cu sfoară, prinzându-şi, totodată, un bolovan de gât înainte să se arunce în apă, au declarat surse din rândul anchetatorilor.

În momentul în care a fost găsită moartă în lac, Lidia Vieru, notar public în Iaşi, avea picioarele şi mâinile legate cu o sfoară, iar la gâtul său era atârnat un bolovan, afirmă surse din rândul anchetatorilor.

Aceleaşi surse au precizat că femeia şi-a premeditat întreaga acţiune, pentru a fi sigură că gestul său de a se sinucide nu dă greş, după ce iniţial a încercat să-şi pună capăt zilelor luând mai multe medicamente.

Anchetatorii au decis să fie făcută o necropsie în acest caz, însă exclud ipoteza unei crime, scrie News.ro.

Lidia Vieru, notar public în Iaşi, dată dispărută în urmă cu câteva zile, a fost găsită moartă, joi, în lacul Izvorul Muntelui, din judeţul Neamţ.

În maşina pe care femeia a lăsat-o la marginea lacului a fost descoperit un bilet în care Lidia Vieru spunea că a încercat să se sinucidă cu pastile, însă nu a reuşit.

Într-un alt bilet lăsat la domiciliul său din Iaşi, femeia le transmitea celor doi copii ai săi că îi iubeşte şi că îi pare rău pentru gestul pe care urmează să îl facă. Totodată, femeia a scris pe acelaşi bilet că nu poate accepta faptul că a fost condamnată recent la opt ani de închisoare, într-un dosar care viza tranzacţii ilegale cu terenuri.

Vinerea trecută, Lidia Vieru, în vârstă de 56 de ani, a plecat cu autoturismul personal către o pensiune din staţiunea nemţeană Durău, unde a stat până sâmbătă dimineaţă.

Din acel moment, copiii femeii nu au mai putut lua legătura cu mama lor şi au anunţat Poliţia.

Echipe de salvamontişti din Neamţ, dar şi poliţişti şi jandarmi, au căutat-o pe femeie în zona Durău. Maşina acesteia, un autoturism marca Toyota, a fost găsită miercuri pe malul unui lac din localitatea nemţeană Poiana Teiului.

Lidia Vieru a fost condamnată recent la opt ani de închisoare, într-un dosar cu privire la tranzacţii ilegale cu terenuri. Decizia nu este definitivă, însă femeia nu a făcut rfecurs.