MENIU

Caz dramatic. O adolescentă dintr-un centru de plasament s-a sinucis de dorul mamei

Caz şocant la Dolj. O adolescentă de 14 ani care locuia într-un centru de plasament şi-a pus capăt zilelor pentru că a fost luată de Direcţia pentru Protecţia Copilului de la familia care a crescut-o timp de 11 ani.

O adolescentă de 14 ani care locuia într-un centru de plasament şi-a pus capăt zilelor pentru că a fost luată de Direcţia pentru Protecţia Copilului de la familia care a crescut-o timp de 11 ani.

Fetiţa nu a mai suportat durerea despărţirii şi s-a sinucis. Aşa a şi scris în biletul de adio.

Cristina a locuit timp de 11 ani la asistentul maternal, însă, în urmă cu trei ani, a fost adusă înapoi în centrul de plasament. Şi asta pentru că femeia care o avea în grijă a fost diagnosticată cu hepatita C şi i s-a retras dreptul de a profesa.

Însă de atunci, asistentul maternal a demonstrat în instanţă că analizele sunt greşite, însă cei de la Direcţia pentru Protecţia Copilului Dolj nu au vrut să-i mai dea fata în grijă.

Pentru că nu mai suporta gândul despărţirii, adolescenta s-a spânzurat de o ţeavă de gaze, în urmă cu două zile. Cristina a lăsat şi un bilet de adio în care spunea că se sinucide din cauză că nu este lăsată să se întoarcă acasă.

Ce spun cei de la Protecţia Copilului?

"Nu au fost probleme în ceea ce priveşte comportamentul asistentului maternal sau dorinţele sau modul în care era tratat copilul de asistentul maternal", a declarat Florin Stancu, de la Direcţia pentru Protectia Copilului Dolj.

Potrivit acestuia, au fost perioade în care copilul şi-a dorit să meargă înapoi la familia adoptivă şi perioade în care nu-şi mai dorea acest lucru.

Poliţia a demarat o anchetă, pentru a se stabili condiţiile în care eleva de 14 ani ani s-a sinucis.

Mai multe articole despre:
sinucidere tânără protecţia copilului