MENIU

Căutat în toată lumea, un Infractor cu 9 identităţi a fost reţinut la Timişoara

Un caz mai puțin obișnuit a fost rezolvat de polițiștii din Timiș, care au reușit să pună mâna pe un bărbat dat în urmărire internațională U .

Un bărbat în vârstă de 40 de ani din județul Bihor căutat în toată lumea a fost încătușat de polițiștii din Timiș. Omul avea pe numele său două mandate europene de arestare emise de autoritățile italiene, pentru săvârșirea infracțiunii de furt în mod organizat pe teritoriul Italiei.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au aflat că omul avea nu mai puțin de 9 identități false cu care figura în bazele de date românești.

Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, care a dispus reținerea pentru 24 de ore, urmând a fi predat autoritățile din Italia.

Toate detaliile pe Realitatea de Timiş.

Mai multe articole despre:
Timiş infractor