Biciclist lovit de maşină într-o intersecţie
Accidentul a avut loc luni dimineaţa în jurul orei 8.50. Biciclistul a fost preluat de un echipaj medical al SMURD – care i-a acordat primul ajutor – şi transportat de urgenţă la spital pentru îngrijiri medicale amănunţite. Bărbatul, care se afla pe bicicletă, a fost lovit de un autoturism marca Opel.
Polițiștii locali din cadrul Serviciului de Ordine și Liniște Publică și Serviciului Circulație pe Drumurile Publice au fost primii care au ajuns la locul producerii accidentului, scrie aradon.ro.
Conform atribuțiilor, aceștia au contribuit la dirijarea traficului din zonă și la luarea primelor măsuri pentru conservarea urmelor accidentului. Poliția Locală roagă participanții la trafic să acorde o atenție mărită siguranței circulației și regulilor prevăzute în Codul Rutier.