MENIU

Autobuzul cu hidrogen a circulat prin București. Cum funcționează?

La Universitatea Politehnică din București a fost prezentat, în premieră, autobuzul alimentat cu hidrogen. Acesta își produce singur curentul electric de care are nevoie pentru a circula, iar alimentarea cu hidrogen durează doar câteva minute. Tehnologia, prezentă deja de 10 ani în alte țări, ar putea fi adusă și în România cu finanțare de la Uniunea Europeană.  

Acest autobuz este complet autonom și circulă deja pe străzile din Belgia. Pentru a putea face o demonstrație și în România a fost adusă o stație de alimentare din Franța, întrucât la noi în țară nu există încă o astfel de tehnologie, potrivit TVR.ro.

În ultimii 10 ani, au fost vândute 108 astfel de autobuze în Europa și Statele Unite. Primul a costat în jur de 1,5 milioane de euro. Acum se lucrează deja la cea de-a treia generație de autobuze cu hidrogen, iar prețul a ajuns să fie comparabil cu cele pe benzină sau diesel.

Avem hidrogen, luăm oxigenul din aer şi prin intermediul unui rezervor de captare, producem electricitatea folosită pentru a conduce autobuzul. Este vorba de o autonomie totală, în comparaţie cu autobuzul electric. Poţi merge peste 300 de km, spune Geert van Hecke, director de vânzări pentru transportul public VanHool NV

Practic autobuzului i se face plinul dimineața cu hidrogen în doar 7 minute și poate funcționa o zi întreagă fără alimentare, indiferent de anotimp.Nu produce dioxid de carbon şi nici alte emisii, deci, în principiu, ajută la curăţarea aerului şi ajută municipalităţile să îşi atingă obiectivul de purificare a aerului, precizează Bart Biebuyck, director executiv Fuel Cells and Hydrogen Joint Undertaking.

Mor 400.000 de oameni anual în întreaga Uniune Europeană din cauza poluării, iar noi avem orașe foarte aglomerate. La Cluj, avem 21 de autobuze electrice în circulație, din iulie vom avea 42 și am venit să trag cu ochiul la tehnologia viitorului, spune Emil Boc, preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, Regiunea de NV.

Mai multe articole despre:
autobuz cu hidrogen