Ai casa bântuită? În România există ”vânători de fantome” care te pot scăpa de duhurile rele
Ghinioniștii care sunt bântuiți de strigoi au trei variante pentru a scăpa de spiritele care nu le dau pace: contractarea unei echipe de vânători de fantome, vizita unei vrăjitoare sau slujbele denumite moliftele sunt soluțiile pentru românii care cred în stafii.
Statistic, foarte mulți români cred în existența unor spirite care trăiesc printre oameni, așa că meseria de vânător de fantome ar trebuie să fie la mare căutare. Însă, doar vrăjitoarele au profit din această înclinație spre paranormal a poporului. Conform unui studiu realizat în 2014 de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie, unul din doi români crede în existența duhurilor rele, iar unul din cinci – în existența fantomelor.
Roxana (34 de ani) este unul dintre cei care nu au îndoieli că fantomele există. Ea evită să intre în una dintre cele două camere pe care le are în apartamentul său din Drumul Taberei, din București.
“Acum vreo doi ani am început să aud zgomote fără explicație din dormitor. Ușa se deschidea. Mai întâi, am crezut că mi se pare, dar sunetele și scârțâitul ușii au continuat în fiecare noapte. Normal că mi s-a făcut frică. De atunci, nu mai intru în acea cameră. Ușa e bine închisă. Dorm cu lumina aprinsă și mi-am luat o pisică.”, povestește Roxana.
Aceasta are o ocupație serioasă, o reputație de invidiat, dar este consțientă că dacă ar începe să povestească experianța sa spirituală, ar pierde totul în mai puțin de o lună.
“Nu am ce să fac decât să continui să trăiesc așa sau să mă mut. Cum locuința e luată pe credit, a doua variant este una mai dificilă”, își analizează bucureșteanca situația.
Așa că salvarea Roxanei și a celor 20% dintre români care cred că spiritele trăiesc printre noi este dat de meseria de vănător de fantome, idee la modă în anii ’80-’90, datorită filmului cu Bill Murray cu același nume și desenului animat Casper
În România, clujeanca Denise a înființat în urmă cu cinci ani, alături de trei băieți din Cluj, Brăila și Buzău – respesctiv Raul, Stemi și Bogdan – o echipă care se prezintă sub titulatura “Vănătorii de Fantome”. Ei se adresează celor care aud “prin casă, uși scârțâind și alte sunete la care nu le găsești sursa? Simt schimbări bruște de temperatură și miros de sulf? Au coșmaruri care par foarte, foarte reale? Simt că viața începe să o ia razna și le este frică?”.
În toate aceste situații, Denise asigură că va interveni pentru restabilirea liniștii clientului. “Nu dispera! Suntem aici pentru a te ajuta sa scapi de entitatiile care te bântuie, asemeni celor mai iscusiți vânători de fantome din SUA. Nu va mai trebui să îți mai fie frică. De acum, lasă-ți problemele în seama profesioniștiilor”, este mesajul său.
sursa: estnews.ro.