MENIU

Agent de la Poliția Rutieră din Dâmbovița rănit grav într-un accident rutier, mort la spital

Agent de la Poliția Rutieră din Dâmbovița rănit grav într-un accident rutier, mort la spital

Un agent de la Poliția Rutieră din Dâmbovița a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la un spital din București, unde fusese internat în comă după ce a fost rănit într-un accident rutier produs în 20 iunie, când un autoturism a lovit motocicleta pe care circula polițistul.

Agentul Marian Leață de la Formațiunea Rutieră a Poliției Găești a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, din cauza gravelor traumatisme suferite în urma unui accident produs în 20 iunie, a anunțat, duminică, Poliția Dâmbovița.

Agentul Marian Leață, în vârstă de 35 de ani, a fost implicat într-un accident rutier produs pe DN 7, în orașul Găești. Polițistul, care se afla în timpul liber și circula pe o motocicletă, a fost lovit de un autoturism care venea de pe un drum secundar și al cărui șofer nu a cordat prioritate motocicletei.

În urma impactului, polițistul a suferit fracturi la ambele picioare, dar și un traumatism cranio-cerebral extrem de grav. El a intrat în comă, fiind transportat la un spital din București, unde a și încetat din viață.

Șoferul autovehiculului, vinovat pentru producerea accidentului, va fi cercetat penal pentru ucidere din culpă.