MENIU

Accident pe Șoseaua Kiseleff din București. Ambulanță SMURD răsturnată

Un accident rutier a avut loc pe Șoseaua Kiseleff din București, a informat Realitatea Plus. În accidentul din Șoseaua Kiseleff au fost implicate un autoturism și o ambulanță SMURD, ambulanța fiind răsturnată pe carosabil.

În jurul orei 19:00, o autospecială SMURD condusă de un bărbat în vârstă de 40 de ani, autospecială care se deplasa dinspre Arcul de Triumf către Piața Victoriei, a intrat la intersecția cu Bulevardul Ion Mincu în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vărstă de 35 de ani, a informat Realitatea Plus.

În ambulanţă se aflau un pacient minor, împreună cu mama sa, ei fiind conştienţi şi cooperanţi. Ei nu au suferit traumatisme, fiind asiguraţi în ambulanţă. Acolo a ajuns o altă ambulanţă pentru a-i prelua.

Şoferii au fost testaţi, rezultatul fiind zero, a transmis Brigada Rutieră. 

Circulația a fost restricționată pe Șoseaua Kiseleff, de la Strada Arhitect Ion Mincu, până la Piața Victoriei, apoi situația a revenit la normal.

Mai multe articole despre:
accident soseaua kiseleff ambulanta rasturnata