Accident mortal, produs în Caraș-Severin
Doi tineri au murit, iar altul a fost rănit grav, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma unui accident petrecut pe DN 68, în judeţul Caraş-Severin, în care au fost implicate trei maşini, potrivit Mediafax.
Accidentul a avut loc pe DN 68, în judeţul Caraş-Severin, la ieşirea din localitatea Iaz spre oraşul Oţelu Roşu.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin, Dinu Nicorici, a declarat, duminică dimineaţa, corespondentului Mediafax, că un tânăr de 20 de ani, aflat la volanul unei maşini, a derapat într-o curbă la stânga, din cauză că nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pătruns pe contrasens şi a lovit un autoturism care circula regulamentar, scrie Mediafax.ro.
“În urma impactului, un al treilea autoturism care circula regulamentar a intrat în carambol. Au existat trei victime, toate din primul autoturism care a provocat accidentul, doi tineri fiind decedaţi”, a afirmat Dinu Nicorici.
Potrivit reprezentanţilor IPJ Caraş-Severin, şoferul maşinii, un tânăr de 20 de ani, din localitatea cărăşeană Marga, a fost rănit grav, iar ceilalţi doi tineri aflaţi în autoturism, de 18 şi 23 de ani, din oraşul Caransebeş, au decedat.