Accident mortal în Capitală, pe Şoseaua Chitilei. Cum s-a întâmplat totul
Un autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 54 de ani s-a răsturnat miercuri dimineaţă pe Şoseaua Chitilei, şoferul fiind găsit decedat.
Conform Poliţiei Rutiere, în jurul orei 05.00, conducătorul unui autoturism care mergea pe Şoseaua Chitilei către Bulevardul Ion Mihalache a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a lovit refugiul staţiei STB Crinului, iar vehiculul s-a răsturnat pe o parte.
“S-au aplicat manevre de resuscitare la faţă locului, iar în jurul orei 06.00 a fost declarat decesul”, precizează poliţiştii.
Traficul a fost restricţionat,circulându-se doar pe linia de tramvai, sensul spre Bulevardul Ion Mihalache.
Se fac cercetări pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor accidentului.