MENIU

Accident la Cluj, după ce un TIR a circulat pe contrasens. O persoană a fost rănită

O persoană a fost rănită, iar trei automobile au fost avariate, după ce un TIR a circulat pe contrasens.

Accidentul rutier s-a petrecut în noaptea de luni spre marţi, pe raza comunei Apahida, la intersecţia DN Varianta Ocolitoare Cluj - Est cu Calea Dezmirului.

Un bărbat în vârstă de 38 ani, care conducea un TIR, ajuns la intersecţia cu sens giratoriu de la km 17+385 m, a circulat pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar.

În urma impactului, autoturismul a fost proiectat aproximativ 30 de metri pe Calea Dezmirului, iar TIR-ul a părăsit partea carosabilă şi a intrat în şanţul de pe marginea drumului, relatează presa locală.

Accidentul rutier s-a soldat cu rănirea uşoară a conducătorului autoturismului şi avarierea celor trei vehicule, valoarea pagubelor fiind de aproximativ 300.000 lei.

"În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs coliziunea", a precizat IPJ Cluj.