Accident grav în Argeş! Un mort şi trei răniţi
Un tânăr a murit şi alţi trei au fost grav răniţi după ce o maşină care circula cu viteză a intrat într-un cap de pod, pe DJ 702 C, în Argeş.
Şoferul unui autoturism marca BMW, în vârstă de 22 de ani, ce se deplasa dinspre Bogaţi spre Leordeni, a intrat cu viteză într-o curbă, a pierdut controlul volanului, iar maşina s-a răsturnat şi s-a izbit violent de un cap de pod, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Argeş, Andreea Însurăţelu, scrie Mediadax.
La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de poliţie şi ambulanţe. Pentru conducătorul auto nu s-a mai putut face nimic, acesta fiind declarat decedat. Ceilalţi trei pasageri din maşină, în vârstă de 21 de ani, au fost grav răniţi şi au fost transportaţi cu ambulanţele la spital.
"Colegii mei au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă", a declarat corespondentului MEDIAFAX Andreea Însurăţelu, purtător de cuvânt IPJ Argeş.