MENIU

Accident grav în apropiere de Timișoara

Accident violent pe drumul care leagă Timișoara de auroportul Internațional Traian Vuia, scrie realitateadetimis.net. 

Ciocnirea a avut loc după lăsarea serii. O mașină a derapat de pe șosea, s-a izbit de un stâlp, a ricoșat în doi copaci, după care a rămas răsturnată pe marginea drumului.

„Un bărbat, de 37 de ani a condus un autoturism pe str. Aeroport deplasându-se către localitatea Ghiroda, iar la un moment dat s-a angajat în efectuarea unei depășiri însă nu a mai putut redresa autoturismul și a intrat în coliziune cu un stâlp metalic de pe sensul opus de mers, apoi în 2 copaci ornamentali, după care s-a răsturnat pe sensul său de mers. În urma impactului 4 persoane au fost rănite și transportate la spital, respectiv șoferul, pasagera dreapta-față, o femeie, de 33 de ani, și doi băieți de 7 și 9 ani. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă„, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

Mai multe articole despre:
Timişoara accident