MENIU

Accident GRAV pe Canalul Dunăre-Marea Neagră. A luat FOC şi S-A SCUFUNDFAT!

Un împingător cu şapte marinari la bord, care transporta şase barje cu minereu de fier, a luat foc pe Canalul Dunăre - Marea Neagră, fără să fie înregistrate persoane rănite, pompierii constănţeni intervenind pentru stingerea flăcărilor.

După mai multe ore de intervenţie, împingătorul s-a scufundat. Zona unde s-a scufundat nava a fost delimitată cu baraje antipoluante, situaţia fiind sub control.

Zona unde s-a scufundat împingătorul sub pavilion unguresc a fost poluată pe o suprafaţă de aproximativ 400 de metri pătraţi, perimetrul respectiv fiind delimitat cu baraje antipoluante, iar autorităţile constănţene spun că situaţia este sub control

Directorul Administraţiei Canalelor Navigabile (ACN), Daniel Georgescu, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că zona unde s-a scufundat împingătorul sub pavilion unguresc a fost poluată pe o suprafaţă de aproximativ 400 de metri pătraţi, după ce în apă au ajuns reziduri din sala maşinilor.

El a precizat că perimetrul respectiv a fost delimitat, fiind montate baraje antipoluante.

"Au fost montate baraje antipoluante în zona respectivă, situaţia este sub control. Se intervine cu toate materiale cu substanţe absorbante, cu batiste de colectare a hidrocarburilor, cu absolut tot ce este necesar", a spus Daniel Georgescu.

El a mai spus că în zonă acţionează două firme de depoluare şi a menţionat că pe Canalul Dunăre - Marea Neagră nu s-a scurs combustibil din încărcătura transportată de împingător.

La ora transmiterii acestei ştiri, specialiştii acţionează pentru a strânge apa contaminată, pe care o vor încărca apoi într-o barjă aflată în zonă.

Directorul ACN a mai spus că barjele care erau transportate de către împingătorul care s-a scufundat au fost preluate de alt împingător trimis de către armator.

De asemenea, cu această ocazie, au fost preluaţi şi cei şapte marinari care se aflau la bordul împingătorului scufundat.

Prefectul judeţului Constanţa, Radu Volcinschi, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX că reprezentanţii tuturor autorităţilor cu atribuţii în acest caz se află la faţa locului şi că principalul obiectiv este să nu existe poluare pe Canalul Dunăre - Marea Neagră.

"Obiectivele noastre sunt să nu fie victime şi nu au fost şi să nu fie poluare şi se acţionează în acest sens", a spus prefectul de Constanţa.

Autorităţile au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs acest incident.

Împingătorul care transporta şase barje cu minereu de fier către Austria a luat foc, vineri noapte, pe Canalul Dunăre - Marea Neagră.

Împingătorul care transporta şase barje cu minereu de fier către Austria şi care a luat foc vineri noapte pe Canalul Dunăre - Marea Neagră s-a scufundat sâmbătă, ca urmare a operaţiunilor de stingere a incendiului, care a reizbucnit din cauza vântului puternic.

Directorul Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile, Daniel Georgescu, a declarat, sâmbătă, că, în cursul dimineţii, după ce operaţiunile de stingere a incendiului izbucnit vineri noapte la bordul împigătorului sub pavilion unguresc au fost finalizate, a început să bată un vânt puternic, iar flăcările au reiizbucnit.

Astfel, pentru stingerea focului au intervenit atât pompieri militari de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea, precum şi o navă pompier a Administraţiei Canalelor Navigabile.

Ca urmare a intervenţiei de lichidare a incendiului, împingătorul, care fusese tras la mal, s-a îngreunat şi s-a scufundat.

Cei şapte marinari aflaţi la bordul împingătorului - doi români şi cinci unguri - nu au fost răniţi, ei fiind aduşi la mal.

Daniel Georgescu a precizat că mai multe barje de la Galaţi vor ajunge în zonă pentru a scoate împingătorul la suprafaţă, întreaga operaţiunea fiind estimată să dureze aproximativ o săptămână.

El a mai spus că navigaţia în zona producerii incidentului nu este afectată.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea, incendiul a fost anunţat vineri, în jurul orei 22.30, în timp ce împingătorul Dunafoldvar, sub pavilion unguresc, se afla la kilometrul 29+500 al Canalului Dunăre - Marea Neagră, în dreptul localităţii Poarta Albă.

Nava a fost imediat dirijată la mal pentru evacuarea membrilor echipajului, iar la faţa locului s-au deplasat mai multe echipe de pompieri ale ISU Dobrogea, precum şi o navă pompier.

Focul a fost stins de pompieri după o intervenţie care a durat mai mult de cinci ore.

Pe vas erau şi 90 de tone de combustibil, intervenţia pompierilor împiedincând însă flăcările să ajungă în apropierea rezervoarelor.

Primele indicii arată că focul ar fi pornit de la o instalaţie, în urma unui scurtcircuit.

În zonă au ajuns şi reprezentanţi ai unei firmei de depoluare, care au instalat baraje de reţinere a produselor petroliere pentru a preîntâmpina o posibilă poluare.

La bordul împingătorului se aflau şapte marinari, doi români şi cinci unguri, care au scăpat teferi.

Împingătorul plecase din Constanţa şi se îndrepta cu cele şase barje cu minereu de fier către Austria.

Pe perioada intervenţiei, traficul navelor pe canal, în zona respectivă, s-a desfăşurat cu restricţie de viteză.