MENIU

Accident cumplit în județul Constanța

Accident cumplit în județul Constanța

O fată de 12 ani a fost rănită uşor, luni, după ce a fost acroşată de o ambulanţă a Serviciului de Ambulanţă Vrancea, în timp ce traversa în fugă, pe marcajul pietonal, o stradă dintr-o localitate constănţeană, autoutilitara, aflată în misiune, neavând însă semnalele vizuale şi acustice în funcţiune

Potrivit Serviciului Rutier Constanţa, ambulanţa se deplasa, luni după-amiază, pe DN 2A, în localitatea constănţeană Mihail Kogălniceanu, dinspre Ovidiu către Nicolae Bălcescu, iar la un moment dat a accidentat o fată de 12 ani, care s-a angajat în traversarea străzii, în fugă, pe trecerea pentru pietoni, din partea dreaptă a conducătorului auto, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În urma accidentului, minora a fost rănită uşor, fiind transportată la spital pentru investigaţii medicale.

Poliţiştii spun că autoutilitara aparţine Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vrancea şi făcea un transport asistat de la Constanţa la Focşani, iar în momentul producerii accidentului nu avea semnalele acustice şi vizuale în funcţiune.

Un accident similar a avut loc şi în localitatea Poarta Albă, pe DN 22C, unde şoferul unui autoturism care se deplasa dinspre Medgidia către Murfatlar a accidentat o fată în vârstă de 13 ani, care se angajase în traversarea străzii pe marcajul pietonal, din partea dreaptă a conducătorului auto. În urma accidentului, fata a fost rănită uşor.

Mai multe articole despre:
accident Constanţa ambulanţă Vrancea