MENIU

Accident în Bucureşti: un tramvai s-a ciocnit cu un autobuz. 11 oameni au fost răniţi

Accident în Bucureşti

Un accident în care au fost implicate două mijloace de transport în comun, un autobuz şi un tramvai, s-a produs luni la intersecția dintre Calea Vitan și Mihai Bravu, în Bucureşti, relatează Realitatea TV. 11 persoane au fost rănite.

Un tramvai s-a ciocnit cu un autobuz în Bucureşti, la intersecția dintre Calea Vitan și Mihai Bravu, anunţă Realitatea TV. Mai multe ambulanţe au ajuns la faţa locului.

Cel puţin şapte persoane au fost rănite mai serios şi au fost transportate la spital, a anunţat Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU Bucureşti. Oficialul a precizat că alte câteva persoane cu răni superficiale se află sub evaluarea medicilor, care vor stabili dacă oamenii au nevoie de îngrijiri medicale.

Potrivit Realitatea TV, accidentul ar fi fost cauzat de o defecţiune la sistemul de frânare al tramvaiului.

UPDATE: Bilanţul final al accidentului indică 11 răniţi, zece dintre aceştia fiind transportaţi la spitalele Bagdasar, Pantelimon, Floreasca şi Budimex. 

 

Mai multe articole despre:
accident Bucureşti autobuz tramvai