MENIU

Accident teribil cu trei maşini în Bucureşti

Accident cu trei maşini în Bucureşti

Trei persoane au ajuns la spital, una chiar în stare foarte gravă, după ce autoturismele în care se aflau au fost implicate într-un accident. Un taxi şi o maşină de lux au fost izbite în plin de un şofer care a încercat să treacă pe culoarea roşie a semaforului. Martorii povestesc că bărbatul circula cu viteză foarte mare.

Accidentul s-a produs miercuri noapte pe Calea 13 Septembrie din sectorul 5 al Capitalei. Taxiul şi o altă maşină aşteptau culoarea verde a semaforului pentru a traversa intersecţia. Fără să-i pese de regulile de circulaţie, un şofer a încercat să treacă pe roşu. Nu a reuşit, pentru că s-a oprit direct în cele două autoturisme staţionate.

Taximetristul a fost rănit grav, însă şi ceilalţi doi şoferi au avut nevoie de îngrijiri medicale, aşa că au fost transportaţi cu toţii la Spitalul Universitar.

“Am intervenit pentru a acorda asistenţă medicală în cazul unui accident rutier. Sunt trei victime, două vor merge la spital în stare bună, cea de-a treia este în stare gravă", a declarat ANDREEA POPESCU – SMURD Bucureşti.

Poliţiştii vor deschide o anchetă pentru a stabili cine se face vinovat de producerea accidentului.

Mai multe articole despre:
accident Bucureşti semafor calea 13 septembrie