MENIU

Viperele horoscopului. Cele mai rele femei, în funcție de zodia în care s-au născut

Zodiile au o influență foarte mare asupra personalității noastre. Anumite semne zodiacale sunt considerate a fi mai înțelepte, în timp ce altele sunt recunoscute pentru răutate. Iată un clasament care se bazează pe trăsăturile și comportamentele tipice ale personalității celor mai răutăcioase zodii. Cine sunt viperele horoscopului.

Femeia Scorpion taie şi spânzură

Deosebit de răzbunătoare, femeia Scorpion este fixată pe secrete, nu uită şi iartă. Scorpioanca este suspicioasă, explozivă şi obsedată de control pe toate planurile. Îşi satisface orgoliul umilindu-i pe ceilalţi, iar o înfrângere verbală din partea ei va fi mai rea decât o bătaie cruntă. Are un stil de a-şi exprima părerile care îţi strivesc personalitatea şi îţi distrug mândria. Extremistă, nu raţională, femeia Scorpion nu face compromisuri şi ştie că cea mai scurtă cale spre inima unui bărbat e prin cutia lui toracică. E manipulatoare şi şantajistă şi va face orice să ajungă în vârful piramidei. Trăieşte pentru scandal.

Femeia Peşti, regina dramei

Femeia Peşti, bocitoare profesionistă, se află şi ea printre cele mai „rele“ semne zodiacale. Cu o personalitate naivă şi escapistă, peştoaica este foarte promiscuă, iar o relaţie stabilă nu o împiedică să îşi facă de cap. Se minte singură că aventura din ziua respectivă este singura ei iubire adevărată, chiar dacă focul pasiunii a ţinut doar o oră. Pare o adevărată martiră, complet neajutorată şi nepământeană, dar are structură de oţel.

Când se enervează, atacă violent, după care se retrage în umbrele adâncurilor. Adevărata ei vocaţie este să cicălească bărbatul de lângă ea şi preferă să îşi plângă de milă în loc să discute raţional. Îi plac circul şi certurile.

Nimic nu este suficient de bun pentru femeia Fecioară

Fecioara este de obicei pisăloagă, critică, răutăcioasă şi cârcotaşă. Spune lucrurilor pe nume, este bârfitoare, egocentrică şi foarte uşor de iritat. Obsedată de mărunţişuri, are talent sa dea sfaturi pe care nu i le cere nimeni cu o autoritate si o viziune greu de tolerat. Femeia Fecioară este tipicară şi obsedată de ordine şi disciplină, deşi de cele mai multe ori casa ei arată vraişte, ea fiind prea ocupată să facă liste cu ce are de făcut. Fecioara este foarte pisăloagă şi inflexibilă, mai ales când este călcată pe nervi.

 

Mai multe articole despre:
horoscop zodiac rautate scorpion pesti fecioara