MENIU

Viermii care costă 20.000 de dolari kilogramul. De ce se dau chinezii în vânt după așa ceva?

Cât de mult ai plăti pentru a mânca o ciupercă firavă care crește din capul unei omizi moarte? Bănuim că mai puțin decât majoritatea chinezilor pasionați de această delicatesă bizară. 

La un stand aproape de intrarea unui magazin alimentar din sudul Chinei, vânzătorul își întâmpină clienții cu un aranjament gingaș din legături ce par a fi verdețuri uscate. Dar, dacă priviți mai cu atenție, veți vedea că sunt, de fapt, omizi moarte, lungi de câțiva centimetri, având o tulpină care le crește din cap.

Probabil că, în această zonă a țării, localnicii se ghidează după motto-ul „pot mînca orice are două picioare și nu este om și orice are patru picioare și nu este o masă”, dar pasiunea pentru astfel de hibrizi între omizi și ciuperci a devenit o isterie culinară generală.

Specia de omizi trăiește în zona Tibetului și a Munților Himalaya. Sporii unui parazit - ciuperca Phiocordyceps sinensis - o atacă, își ucid gazda, apoi pun stăpînire pe ea și se hrănesc din rămășițele omizii. Dincolo de parcursul vital fascinant al acestui micro-ecosistem, chinezii o consideră un fel de panaceu universal, fiind folosită ca medicament pentru aproape toate bolile: de la astm și probleme imunitare, până la cancer.

Mai mult decât atât, posesorii acestui produs se detașează de alte straturi sociale aproximativ în același fel în care o fac cei care consumă caviar și poartă haine din blană de nurcă în occident.

Așadar, costul unui kilogram de omizi ajunge ușor și la suma de 20.000 de dolari per kilogram, adică de cel puțin 10 ori mai mult decât costă un kilogram de trufe.