MENIU

Un selfie la Miss Universe ar putea stârni un scandal diplomatic uriaș

Un selfie realizat la concursul de frumuseţe Miss Universe, scânteia ce ar putea declanşa un imens scandal diplomatic. În banala fotografie apar la un loc, zâmbitoare şi relaxate, concurentele din Liban şi Israel.

Pentru cei care nu ştiu, Israelul şi Libanul sunt încă tehnic în război de la conflictul din 2006. Legislaţia libaneză este extrem de strictă la capitolul fraternizării cu inamicul, iar această poză pare să intre tocmai în această categorie.

Concurenta din Liban s-a grăbit să-şi argumenteze nevinovăţia sub pretextul că Miss Israel s-a insinuat în timp ce încerca să se fotografieze cu colegele din Slovenia şi Japonia şi a făcut un selfie. Ba chiar pe toată perioada cantonamentului de la Miss Universe ar evitat-o pe cât posibil.

Autorităţile de la Beirut au declanşat deja o investigaţie, iar în funcţie de rezultate ar putea decide să o retragă pe reprezentanta Libanului din concurs.

Finala Miss Universe va avea loc duminica aceasta la Miami, în Statele Unite.

Mai multe articole despre:
scandal Miss Universe