MENIU

Un om a crezut că a cumpărat doi pui de câine. A încremenit când aceştia au crescut. Ce erau de fapt

Un chinez pe nume Wang a avut nevoie de doi câini de pază, pentru ferma lui. S-a întâlnit cu un necunoscut care vindea animăluţe, printre care şi câini. Wang l-a întrebat pe respectivul comerciant dacă acele patrupede vor ajunge animale potrivite pentru ceea ce are el nevoie. 

"Da, cumpără cu încredere. Puii vor creşte repede şi vei avea cei mai buni câini de pază din zonă", a venit răspunsul vânzătorului. Wang s-a lăsat convins şi a cumpărat căţeluşii. Sau, cel puţin, asta a crezut el că achiziţionează.

A luat puii, i-a hrănit, i-a crescut corespunzător şi, uşor-uşor, patrupedele au ajuns la maturitate. Chinezul a observat cum animăluţele au un apetit deosebit pentru găinile din gospodăria lui, astfel că i-a trecut într-un ţarc. La 2-3 luni de când a cumpărat ceea ce credea el că sunt câini, a avut un moment de uluială.

Este incredibil ce-i vânduse, de fapt, comerciantul: doi pui de urşi, care, cu timpul, deveniseră urşi maturi, în toată regula. Wang s-a speriat şi a chemat autorităţile. Le-a povestit celor de la protecţia animalelor cum au ajuns animalele sălbatice în proprietatea lui şi a scăpat fără amendă.

Urşii i-au fost confiscaţi, iar acum trăiesc în semi-sălbăticie, într-un parc naţional pentru animale, din China.

Mai multe articole despre:
câini urşi