Un italian a găsit cinci perle în stridiile pe care le comandase pentru a-şi impresiona iubita
Un italian care dorea să o impresioneze pe iubita lui a comandat două porţii de stridii într-un restaurant din Salerno şi a găsit cinci perle în moluştele care i-au fost aduse la masă, a anunţat marţi cotidianul Corriere del Mezzogiorno.
Giuseppe Di Bianco, angajat al Poştei italiene, a rezervat o masă la un restaurant bine cotat din centrul oraşului Salerno, la jumătatea lunii august, cerându-i chelnerului să îi servească şampanie şi două porţii de stridii, pentru a o impresiona pe iubita sa, scrie Mediafax.ro.
Întrucât nu mai avea nicio stridie în stoc, proprietarul restaurantului s-a deplasat în mare grabă la o pescărie din apropiere pentru a se aproviziona, însă aceasta mai avea doar trei.