Un fost DJ de la Radio 21 s-a sinucis. A fost găsit spânzurat în locuinţa sa
Claudiu Roman, fost DJ la Radio 21, a fost găsit spânzurat, vineri dimineaţă, în locuinţa sa din Sectorul 4 al Capitalei, principala ipoteză a poliţiştilor fiind sinuciderea, potrivit unor surse din Poliţie.
Sursele citate au precizat că Nicolae Claudiu Roman, în vârstă de 34 de ani, ar fi lăsat un bilet de adio.
Conform anchetatorilor, uşa locuinţei era încuiată pe dinăuntru, iar pe corpul bărbatului nu s-au găsit urme de violenţă.
Trupul bărbatului a fost transportat la Institutul Naţional de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei, principala ipoteză pe care merg anchetatorii fiind sinuciderea.
Claudiu Nicolae Roman a lucrat la Radio 21 până în vara acestui an, iar în prezent era organizator de evenimente.