Un copil aflat în moarte clinică “şi-a întâlnit străbunica în Rai”
Un băiețel de trei ani, din Germania, readus la viață după trei ore de stop cardiac, a mărturisit că și-a întâlnit străbunica în Rai. Paul le-a spus părinților săi că și-a văzut ruda decedată, iar aceasta l-a trimis înapoi pe Pământ.
În timp ce se juca prin preajma unui lac aflat în aproierea casei bunicilor săi din orașul german Lychen, Paul a căzut în apele acestuia. A fost găsit, mai târziu, fără suflare, de către bunicul său, care l-a tras pe mal și a încercat să îl resusciteze, fără succes, prin respirație gură la gură și masaj cardiac.
Băiatul a fost transportat de urgenţă la spital, unde doctorii au încercat, de asemenea în zadar, să îl readucă la viață. După trei ore de moarte clinică, medicii erau pe cale să renunțe, atunci când un miracol s-a întâmplat. Sfidând orice legi medicale, inima băiatului a reînceput, deodată, să bată.
Se pare că apa din lac era foarte rece, iar temperatura internă a lui Paul a scăzut până la 28 grade, față de nivelul normal de 37 de grade.
Dacă temperatură să ar fi fost mai ridicată, echipă ar fi încetat încercările de resuscitare după numai 40 de minute, deoarece creierul băiatului ar fi fost, cu certitudine, mort.
Băiatul, vesel le-a spus părinților săi: Am fost cu Emmi în Rai. Mi-a zis că trebuie să mă întorc cât mai repede.