Un avocat orădean a obținut daune de peste 40.000 euro de la compania aeriană care i-a stricat vacanța
Un avocat orădean a obţinut pentru sine şi cei 3 membri ai familiei sale daune morale de câte 10.000 euro, după ce a dat în judecată compania pentru că i-a distrus o vacanță în Spania. Familia avocatului a revenit în România cu 5 zile mai târziu, plătindu-și alte zboruri. Acum, bărbatul continuă procesul pentru a obține 80.000 de euro, suma solicitată inițial.
Familia lui Mircea Ursuţa a plecat la Madrid cu o cursă Wizz Air, de pe aeroportul din Sibiu, dar cursa de retur a fost anulată fără să fie anunţaţi, potrivit E-Bihoreanul. Au reuşit să revină, cu întârziere de 5 zile, dintr-un alt oraş spaniol, Barcelona, şi nu în România, ci în Ungaria.
În următorii doi ani, orădeanul a făcut peste 50 de reclamații pe site-ul Wizz, de fiecare dată primind răspuns de la un robot. Ca urmare, a dat în judecată atât sucursala Wizz Air din România, cât și compania mamă de la Budapesta, solicitând 80.000 de euro despăgubiri morale.
La proces, apărătorul Wizz Air ar fi încercat să scape de răspundere invocând faptul că între firma din Ungaria şi pasagerii din Oradea nu a existat o relaţie, iar sucursala din România "nu are calitatea de operator aerian". Practic, nici una n-ar avea vreo obligaţie faţă de familia Ursuţa.
Instanţa a respins însă argumentaţia și i-a dat câștig de cauză clientului, însă a redus valoarea daunelor la 40.000 de euro.
Sentinţa nu a fost atacată de Wizz Air, ci de avocatul orădean, care e convins că va reuși să câștige la suma solicitată iniţial.