Tratamente naturiste pentru reumatism
Tratamente naturiste pentru reumatism. Reumatismul este o sumă de afecțiuni care includ dureri ale articulațiilor și ale aparatului locomotor. În acest articol găsiți câteva remedii naturiste eficiente pentru reumatism
Reumatismul poate fi inflamator, articular și în jurul articulațiilor. Cauzele sunt de natură imunitară, genetică sau chiar metabolică și microbiană.
Tratamente naturiste pentru reumatism. Salcia albă
Salcia albă conține saligenină, un compus care activează asemenea acidului salicilic, aspirinei, în organism, având un efect antiinflamator și antireumatic.
Pentru a obține rezultate optime, dizolvă câteva picături în puțină apă și consumă de trei ori pe zi. Se poate face și infuzie cu această substanță.
Crețușca este un alt remediu similar. O lingură de tinctură de crețușcă luată de trei ori pe zi, cu un sfert de oră înainte de masă, ar trebui să atenueze durerile provocate de reumatism.
...............
Mari reduceri pe eMAG. Consultă întreaga ofertă AICI.
...............
Rostopasca, în special unguentele care conțin această plantă, stimulează circulația periferică, o luptă importantă în tratarea reumatismului. Nici frunzele de mesteacăn nu sunt de lepădat, având efect diuretic, depurativ și antiinflamator.
Se poate prepara un ceai din ele, fiind necesară doar o lingură de frunze uscate la o cană de apă clocotită.
Tratamente naturiste pentru reumatism. Coada-calului și lemnul-dulce
Infuzia din coada-calului face minuni pentru îmbunătățirea circulației, în timp ce lemnul-dulce conține glicrizină, asemănător cortizonului, care are efect anti-durere.
Gheara-diavolului, o plantă originară din Africa de Sud, însă disponibilă la magazinele cu tratamente naturiste, are în compoziție agenți analgezici. Se administrează de trei ori pe zi sub formă de capsule.
Masajul cu ulei de levănțică și ulei de măsline ajută la ameliorarea durerilor reumatice, în timp ce urzicile, aplicate direct pe zonele dureroase, au efect pe termen lung.
Frunzele de brusture, lăsate la macerat timp de un sfert de oră în spirt, iar apoi aplicate pe zona dureroasă taie și ele din disconfort.
Pătrunjelul și ardeiul iute sunt două tratamente naturiste pentru reumatism care se găsesc în bucătăria fiecăruia. O tinctură de ardei iute este foarte ușor de preparat. Așezați câțiva ardei într-un borcan pe jumătate umplut cu apă și pe cealaltă cu alcool dublu rafinat. Închideți capacul și lăsați la macerat timp de 10 zile. Se fac comprese cu această tinctură, care se aplică timp de 20 de minute, de două ori pe zi, în zona afectată.
Pătrunjelul și oregano sunt inamici ai reumatismului, indiferent cum alegeți să îi folosiți, aplicând plantele direct pe zona afectată sau să le consumați în mâncare, efectul nu poate fi decât benefic.