MENIU

TRAGEDIE - A murit actriţa care a avut o voce ce a intrat în istorie

Actriţa americană Christine Cavanaugh, care şi-a împrumutat vocea pentru mai multe seriale animate, printre care şi "Laboratorul lui Dexter/ Dexter's Laboratory", a murit la vârsta de 51 de ani.

Christine Cavanaugh a murit cu trei zile înainte de Crăciun, dar detaliile legate de decesul său sunt neclare, potrivit tmz.com.

Christine Cavanaugh şi-a împrumutat vocea pentru mai multe personaje de animaţie, printre care Chuckie din "Rugrats", Babe din "Babe - Cel mai curajos porc din lume", Bud din "Fetiţele Powerpuff/ The Powerpuff Girls" şi Dumpling din "101 dalmaţieni/ 101 Dalmatians: The Series".

Aceasta a renunţat să îşi mai împrumute vocea pentru animaţii în 2001, iar actriţa Nancy Cartwright a preluat rolul său din "Rugrats".

Christine Cavanaugh s-a născut pe 16 septembrie 1963, în Utah, SUA, şi s-a mutat apoi în Los Angeles, California. Aceasta s-a căsătorit cu Kevin James Cavanaugh în 1985, dar cei doi au divorţat ulterior, se arată într-un necrolog publicat în Los Angeles Times.

O ceremonie în memoria sa a avut loc în Antelope Island, în Utah, un loc pe care îi plăcea să-l viziteze împreună cu tatăl său.

Sursa: Mediafax

Mai multe articole despre:
actriţă a murit