MENIU

Tradiții și obiceiuri Bobotează: De ce NU e bine să dai bani cu împrumut în ziua în care se deschid Cerurile

Bobotează Foto: Doxologia.ro

Botezul Domnului sau Boboteaza din 6 ianuarie, alături de ziua Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, prăznuită în 7 ianuarie, marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă şi, totodată, al celor dedicate naşterii lui Iisus Hristos. 

În ajun, preotul sfinţeşte casele cu apa care a fost sfinţită în dimineaţă aceea după Liturghie. În unele zone, preotul este însoţit de copii ce sună din clopoţei şi cântă colinde speciale despre minunea de la râul Iordan. În ziua această, doar preoţii merg cu colindul din casă în casă.

Se crede că în ziua această toate apele sunt sfinţite, de aceea femeile nu trebuie să spele rufe pentru următoarele opt zile până la sfârşitul praznicului. Apa sfinţită luată are puteri miraculoase şi nu se strică niciodată.

 Tot în scopul alungării duhurilor necurate, vânătorii şi pădurarii satului obişnuiau să tragă focuri peste ape. De asemenea, se păstrează şi focul de artificii aprins pe dealuri.

 De Bobotează nu se dă nimic cu împrumut. La ţară oamenii nu împrumutau nici jăratec sau foc din sobă pe 6 ianuarie.

Tradiția spune că dacă vei da ceva de împrumut, aşa vei face tot anul şi rişti să atragi paguba materială în casă. Bătrânii spun că în această zi de sărbatoare este bine să te fereşti de orice împrumut, fie că dai, fie că iei.