Topul celor mai frumoase locuri din România! Este păcat să nu le vezi măcar o dată-n viaţă

Delta Dunării

Fie că ai ajuns sau nu în Deltă, imaginea pelicanilor care își duc nestingheriți traiul și a nuferilor plutind mândrii pe întinderea apei îți răsfață cu siguranță imaginația. O plimbare de câteva ore în leagănul valurilor de pe brațele Dunării este fix picătura de apă care atinge nisipul deșertului unu suflet citadin, prea adesea epuizat de privațiunile spirituale impuse de un oraș sufocant. Dacă te gândești că traseul de 5 ore pe canalele marelui fluviu este prea mult, îți promitem că la finalul acestuia îți vei fi dorit să se termine abia o dată cu concediul. Să nu te mire dacă te vei trezi întrebându-te cum de acel univers sălbatic și clădirile de birouri pot aparține aceleiași lumi.

Transfăgărășan

Curbele impresionante ale Transfăgărășeanului, idealul oricărui șofer, i-au dus vestea acestui șerpuitor departe de granițele românești. Poate datorită curajului său de a înfrunta fără teamă înalții Munți ai Făgărașului și a uni Muntenia cu Transilvania. Este un drum sălbatic, în ciuda cuceririi de către om, unde forma muntoasă abruptă se îmbină armonios cu șoseaua, iar valea propune peisaje de rămas în suflet. Muntele aleargă la vale, însă tu te poți opri seren pe marginea drumului pentru a admira plenitudinea. Și aerul dulce de munte.

Sighișoara

Poate că Evul Mediu a fost acuzat de multe, ba chiar numit ”Epoca întunecată”, dar noi știm că am rămas cu destule comori de pe urma lui. Sighișoara este una dintre ele pentru că nu fără motiv această cetate medievală, înțesată de turnuri, a purtat cu titlul de ”perla Transilvaniei”. Aflată pe malul Târnavei Mari, mai are astăzi doar 9 din cele 14 Turnuri ale meșteșugarilor, dar noi nu ne-am face griji că asta ne lasă fără suficiente obiective istorice cu care să ne umplem sejurul. Dacă nu ai ajuns încă să vezi Sighișoara, prima impresie va fi aceea că ai fost teleportat într-o poveste desprinsă din Evul Mediu și că, din moment în moment, un cavaler călare îmbrăcat în armură de oțel îți poate tăia calea. Senzația va căpăta tot mai multă putere pe măsură ce vei căuta să vizitezi Turnul cu Ceas, considerat principalul obiectiv turistic care adăpostește, printre altele, Sala Armelor și Camera de Tortură. Vei afla că aceasta este una dintre cetățile în care, cu sute de ani în urmă, femei erau arse pe rug sub acuzația de vrăjitorie, tâlharilor li se tăia mâna, iar nelegiuiții erau batjocoriți de către mulțime în Piața Centrală.

În vârful Turnului cu Ceas, de jur-împrejurul balustradei, sunt notate distanțele exacte către cele mai mari capitale ale lumii și direcția acestora. Dar cui îi pasă cum e în altă parte când, ridicând privirea, vezi adunarea de case colorate, pitorești, protejare de acoperișurile din țiglă roșiatică.

Cascada Bigăr

La terminarea celei de-a șasea zi, imediat după facerea lumii și înainte de a se bucura de binemerită zi de odihnă, Creatorul și-a amintit de săculețul lui cu minuni. L-a luat cu grijă de pe un raft prăfuit, a scos dinăuntru un pumn și a presărat cu grijă conținutul din loc în loc, pe toată suprafața lumii. Una dintre acestea a nimerit la un pas de Paralela 45, în județul Caraș-Severin, iar oamenii au numit-o Cascada Bigăr. Se aude că, milioane de ani mai târziu, prin 2013, cascada ar fi ajuns pe locul I într-un oarecare top internațional al cascadelor unice în lume, dar ăsta este doar un zvon. Se mai spune că albastrul izvorului te face să crezi că acolo a căzut cerul, iar curgerea de apă peste stânca acoperită de mușchi pare un voal de mireasă. Dar nu trebuie să iei nimic de-a bună fără să vezi cu ochii tăi.

Sibiu

Poate că la nasul turistic al Sibiului nu mai ajungi cu una cu două de când a fost declarat capitală europeană, dar cine a fost acolo știe că motive sunt pentru ambele (și pentru titlul ce i se dat, și pentru ridicarea nasului). Totul pare minimalist, modest, dar în același timp de o finețe grăitoare, iar frumoasele sale străzile pietruite se încăpățânează să evoce cu orice preț perioada dominării habsburgice, E ceva în aerul sibian care păstrează istoria tumultoasă și, în ciuda liniștii, pare că cel mai mic strănut ar putea dezlănțui furtuna.

Cimitirul Vesel de la Săpânța

Când ai ieșit ultima oară zâmbind dintr-un cimitir? (…fără să consideri că ai suferi de anomalii neurologice care te plasează alături de criminalii în serie.) Dacă vizitarea unui cimitir nu ți-a transmis niciodată bună dispoziție, merită să ajungi până hăt la granița de nord cu Ucraina, în satul care a învățat să sfideze moartea și să o privească cu veselia tipică omului rustic. Locul este o adevărată manifestare a artei, o imagine total opusă peisajului sumbru la care te aștepți când intri într-un cimitir. Este presărat cu cruci de mormânt pictate în culori vesele ce conțin scene ilustrative din viața celor trecuți în neființă. Defuncții sunt reprezentați caricatural după meseria pe care o aveau (tăietor de lemne, agricultor, cizmar etc), activitatea cărora îi dedicau cea mai mare parte a timpului (frământarea pâinii, țesutul) sau în funcție de scena morții. Sub fiecare sculptură vei găsi câte un epitaf alcătuit cu dibăcie (și ironie), câteva versuri care povestesc moartea celui care se odihnește acolo și, de multe ori, o ilustrare hazlie a viciilor acestuia din timpul vieții.

Complexul Harmonie

Dacă atunci când erai mic ți-ai dorit o căsuță în copac ca cele din filmele americane, dar nu ai avut-o, acum e momentul să îți oferi un weeekned într-o căsuță din copac de adulți (if you know what I mean). Pe dinafară: căsuțe suspendate, contruite din lemn bătrân, acoperite de perdele de frunze și îmbrățișate de crengile care le înconjoară. Pe dinăuntru: cadrul romantic decorat cu șemineu, jacuzzi sau cu cadă de baie ruptă din stilul de viață aristocratic al secolului XVIII, vedere spre peisajul de munte, lumânări presărate din loc în loc, atât de idilic… Nici nu pot să nu ma gândesc la poezia care ar fi ieșit de sub penelul lui Eminescu dacă ar fi petrecut, fie și numai o noapte în prea-contemporana căsuță din copac, în compania muzei sale blonde.

Roșia Montană

Cum? Ce spui? Ai susținut, fie și numai cu gândul, protestul din 2013, dar nu ai ajuns încă să vizitezi Roșia Montană? Află atunci că salvarea Roșiei Montane nu s-a oprit o dată cu nominalizarea acesteia pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO și încetarea exploatării aurului. Ca urmare a acestui lucru, în prezent, zona se află în declin economic, iar locuitorii acesteia duc o luptă grea pentru dezvoltarea altor industrii locale care să le asigure traiul. Ca să nu mai vorbim despre dezbinarea comunității locale care a survenit în urma evenimentelor din 2013. Deși tineri ambițiosi se luptă pentru scoaterea Roșiei Montane din blocajul economic în care se află, se preconizează că dezvoltarea turismului local este cel mai eficient înlocuitor al exploatării minelor de aur. Și să nu crezi că, după o vacanță petrecută la fața locului, doar localnicii vor avea de câștigat; deși vei fi nevoit să lași aurul la locul lui, vei pleca mai bogat spiritual după vizitarea superbelor galerii romane săpate cu dalta și cu mâinile libere, după drumețiile pe care le poți face până la Piatra Corbului sau Piatra Despicată sau pur si simplu trăind pentru câteva zile alături de populația locului.

Salina Turda

La 30 de kilometri de Cluj și la câteva sute de metri sub pământ, Salina Turda se înfățișează ochiului turistic ca o lume subterană, rece de doar 10 grade Celsius, unde natura și omul au lucrat cot la cot, cu sârguință, pentru a îi pune la dispoziție un mic oraș de sare. Locul de unde acest zăcământ natural se extrăgea încă de pe vremea romanilor este, în prezent, nu doar o oază de sănătate balneară, ci și o mini-bază de agrement lumina elegant cu teren de sport, amfiteatru, loc de joacă pentru copii, muzeu natural, lac natural care îți permite o plimbare cu barca și altele. Și pentru ca vacanța ta să-și aibă doza de răsfăț frivol al simțurilor. de curând, salina a deschis propria unitate de cazare dotată cu un centru SPA.

Cazanele Dunării – Dubova

E dimineață și te-ai trezit. Primul gând care încolțește este că, după tot drumul lung și obositor care te-a adus aseară aici, la intrarea Dunării în țară, vrei să fii răsplătit; vrei ca Dunărea să îți dea înapoi din efortul pe care l-ai făcut venind până aici ca să o vezi într-una din cele mai glorioase posturi. Te ridici din pat și deschizi somnoros geamul, ieși pe balcon și timpul se oprește. Strălucirea apei în soarele dimineții îți ia privirea, iar muntele de la malul din fața ta pare că se dă cu smerenie din calea prea-mândrului fluviu. Chiar ești aici: la malul Dunării, privind în față pământul sârbesc, înconjurat de atâta liniște de parcă te afli la începutul lumii. La Clisura Dunării totul e lirism și măreție, poezie și glorie; mai impunătoare decât statuia lui Decebal este doar curgerea grăbită a Dunării care, fără pic de sfială, da la o parte munții din calea ei pentru a ajunge acolo unde soarta i-a dat să ajungă: în mare.

Așa am descrie noi primele minute de la vederea Dunării în această ipostază a ei. Dacă vrei să îți satisfaci încă și mai mult poftele sufletului nu ai decât să recurgi la o plimbare de aproape 2 ore cu vaporașul.

Cetatea Alba Iulia

Dacă Transilvania respiră istorie prin fiecare lespede a sa, atunci Cetatea Alba Carolina este exact capitolul dedicat dominației habsburgice în țara noastră. Bunăvoința autorităților implicate în restaurarea acestei bijuterii arhitecturale o transformă într-o adevărată mașină a timpului. Dacă directorul general UNESCO, ambasadorul Marii Britanii și alte personalități importante au fost impresionate de această faimoasă cetate chiar înainte de reconstrucția acesteia, cu siguranță nu vei bate drumul până acolo degeaba. Iar când vorbim despre restaurare ne referim la niște sume de care stau agățate muulte zerouri și putem să ne dăm cuvântul că niciun bănuț nu a fost cheltuit degeaba.

Castelul Peleș

Știm că nu ne-ai fi iertat dacă am fi omis simbolul regalității românești și mai știm că l-ai vizitat cu siguranță într-o excursie cu clasa sau într-un grup organizat de la facultate. Dar dacă au trecut cel puțin 3 ani de când l-ai văzut ultima oară, trebuie să îți reîmprospătezi amintirile, mai ales pentru faptul că îl poți vizita și de 50 de ori și tot vei rămâne impresionat de opulența fiecăreia dintre cele 160 de camere. Nu are cum să nu te copleșească felul în care absolut toate detaliile (de la fiecare colțișor de mobilier până la firele de aur din țesături) sunt gândite sub tutela celei mai migăloase măiestrii artistice. Cuvintele sunt de prisos în fața unei asemenea comori regale.

Calea Victoriei

Se cerea să includem lista cu un loc aparținând capitalei și ce altul mai potrivit decât artera principală a anilor săi de glorie, coloana sa vertebrală, bulevardul contrastelor, fostul Pod al Mogoșoaiei (după vechiul nume)?! Este greu de ignorat sentimentul care te încearcă atunci când iei la pas această Calea Victoriei; e ceva în anatomia sa care te sfidează, îți impune respect și te încântă în același timp. Calea Victoriei pare să aibă tot: istorie și cultură încapsulate în deloc puținele clădiri cu arhitectura sfidătoare – Muzeul de Istorie, Sediul CEC, Cercul Militar National, Ateneul Român, Palatul Cantacuzino (ca să menționăm doar câteva) – magazine ale brandurilor de lux, artă contemporană în frecventele galerii și expoziții, hipstărime cât cuprinde (a se vedea localurile chic și tinerii frumoși care traversează vechiul bulevard la orice oră), pistă de biciclete (asta da raritate), viață de noapte, grădini de vară, teatre, cinematografe, restaurante, hoteluri de lux, parcuri… Și te mai întrebi de ce am ales Calea Victoriei?

Mocănița de pe Valea Vaserului

De luni până sâmbătă, din mai și până în octombrie, de 84 de ani, locomotiva Mocănița străbate aceeași 21,6 kilometri între Vișeu și Paltin pentru a transporta lemne și pentru a încânta turiști. Ultima locomotivă cu aburi din lume o ia din loc la 9 dimineața, te poartă prin plaiuri mureșene unde natura abia a fost atinsă de mâna omului și te aduce înapoi abia la la 3 după masă. Dacă vrei să te bucuri cât cuprinde de drumul asta, îți trebuie musai o companie pe măsură, fie ea și compania unei cărți de suflet.

Podul lui Dumnezeu

Nuanțe de verde – vernil, verde praz, verde smarald, verde electric, verde oliv, verde kaki -, forme săpate în calcar, tradiții îmbrăcate în ie albă cusute cu fir roș și legende. Legende spuse din generație în generație, povești care îmbracă locul în și mai mult farmec. La Ponoare se află singurul pod din lume peste care se circulă deși omul nu și-a băgat nasul mai departe decât să asfalteze. La o aruncătură de băț mai încolo vei vedea lacul Zăton (sau lacul Diavolului). De ce Diavolului? Pentru că se spune că nu a fost populat de niciun pește niciodată, dar ca aici au murit oameni înecați. De ce ”Podul lui Dumnezeu”? Pentru că, deși au avut loc câteva accidente, toată lumea a scăpat cu viață. Legenda spune că aici Dumnezeu a învins Diavolul, l-a alungat din peștera unde își făcea veacul, iar acesta s-a agățat cu unghiile de stânca ce acum îi poartă numele; semnele încă se mai vad, iar oamenii le-au numit lapiezuri.

Sursă: momondo.ro