MENIU

Tocănița Ceaușescu. Detaliul incredibil care o făcea atât de bună

Nicolae Ceaușescu a rămas în memoria multora și ca inițiator al sinistrului program de alimentație științifică, lansat la începutul anilor '80. Planului i s-a dat o aparență științifică, prin intermediul unui nutriționist renumit, Iulian Mincu, ministru al Sănătății în anii '90. Cu toate acestea, Nicolae și Elena Ceaușescu nu puneau pe masa lor mezelurile pe care le ofereau cu strictețe românilor și nu aveau nici mini-rațiile de carne, din cauza lipsei de materie primă.

Nicolae și Elena Ceașescu își începeau dimineața cu un mic dejun format din ouă fierte, o felie de șuncă sau brânză. cesta nu consuma cafea, însă era un consumator înrăit de ceai cu lapte, potrivit doctorulzilei.

Deși nu iubea fructele în mod special, acesta consuma zilnic un fresh de grapefruit, pentru un boost de energie.

Potrivit cunoscuților, dictatorul comunist avea un fel principal preferat: este vorba de tocana de găină, dar făcută într-un fel special. Mâncarea era compusă dintr-o găină întreagă, inclusiv cu cap, gheare și organe.

Un apropiat al dictatorului, Dumitru Popescu "Dumnezeu", relata că faţă de membrii Comitetului Central, Ceaușescu adopta meniul unei simplități care probabil că în mintea lui reprezenta tradiția.

Mai mult, din momentul în care a început să țină un regim antidiabet strict, circula legenda că Ceaușescu le dădea și invitaților de rang inferior preparate de regim, fără ca aceștia să știe. În acest, fel, era scutit de faptul de a explica sau a atrage atenția celorlați pentru că nu mănâncă anumite feluri.

Mai multe articole despre:
ceausescu regim tocanita secret comunism