MENIU

Toboşarul trupei Scorpions, încarcerat în Dubai

<p>Toboşarul trupei Scorpions, &icirc;ncarcerat &icirc;n Dubai</p>

James Kottak, toboşarul trupei germane Scorpions, a fost condamnat la o lună de închisoare în Dubai pentru comportament ofensator, potrivit bbc.co.uk care citează presa locală.

James Kottak, care este cetăţean american, a fost condamnat pentru insulte aduse religiei islamice, după ce a ridicat degetul mijlociu în public, în timp ce se afla sub influenţa alcoolului, scrie Mediafax.ro. 

Muzicianul, în vârstă de 51 de ani, a recunoscut că a consumat alcool, însă a negat celelalte acuzaţii ce i-au fost aduse.

Incidentul s-a produs pe aeroportul din Dubai, pe 3 aprilie, atunci când trupa Scorpions se afla în drum spre Bahrain, unde urma să susţină un concert.

James Kottak a fost arestat pentru tulburarea ordinii publice în culoarul de tranzit spre avion, informează cotidianul National.

Potrivit acuzaţiilor formulate în justiţie, rockerul a început să profereze injurii şi să vorbească despre "musulmanii care sunt needucaţi", ridicând apoi în aer degetul mijlociu.

Martorii prezenţi la faţa locului spun că l-au auzit pe James Kottak spunând pe un ton ridicat că nu va călători în acelaşi avion cu un grup de pasageri din Pakistan şi Afganistan.

Negând aceste acuzaţii, rockerul, citat de Gulf News, a spus: "Nu am înjurat islamul şi nici pe musulmani. Nu aş face niciodată aşa ceva, chiar dacă aş fi beat".

El a recunoscut că a consumat alcool şi a primit o amendă de 2.000 de dirhami (550 dolari).

Potrivit presei locale, James Kottak, care s-a aflat în custodia autorităţilor din Dubai de la producerea incidentului, va fi eliberat şi va fi deportat în zilele viitoare.

James Kottak s-a alăturat trupei Scorpions în anul 1996.

Scorpions este o trupă germană de rock, originară din Hanovra. Trupa a fost înfiinţată în 1965 şi are în componenţa actuală cinci muzicieni care provin din ţări diferite. Celebră în anii '80 pentru piese precum "Rock You Like a Hurricane", "No One Like You", "Still Loving You", Scorpions s-a afirmat ca fiind una dintre cele mai valoroase trupe heavy ale Germaniei. Balada "The Wind of Change", lansată în 1990 şi considerată un simbol al căderii Zidului Berlinului, a devenit un succes la scară mondială, fiind cel mai bine vândut single al anului 1991.

Mai multe articole despre:
muzică arest Scorpions James Kottak