TATĂ de COŞMAR. Imagini surprinse pe stradă care i-au ŞOCAT pe trecători
Un tată din China a reuşit să şocheze întreaga lume după ce a fost fotografiat de un trecător în timp ce îşi dezbrăca fetiţa de câţiva ani în plină iarnă, pe stradă şi o târa aproximativ 100 de metri pe trotuar.
Nu se ştie care a fost sursa crizei de nervi a bărbatului, dar acesta -îmbrăcat cu o jachetă de iarnă- poate fi văzut cum îşi aşază fetiţa de câţiva ani pe marginea trotuarului şi începe să o dezbrace de bluză şi de jachetă.
După ce o dezbracă pe fetiţă, tatăl ei o apucă de încheieturile mâinilor şi, pe jumătate dezbrăcată, începe să o târască pe micuţă pe trotuar.
Niciun trecător nu a intervenit, dar cineva a surprins imaginile.
Cu adevărat şocant este că autorităţile de protecţie ale copilului au decis să nu ia nicio măsură împotriva tatălui. Poliţia a cercetat sumar cazul, scrie Daily Mail, dar au decis că incidentul nu e destul de serios şi că "fetiţa nu a fost în mod evident bătută sau abuzată".