MENIU

Sutienul care îți face sânii să pară cu trei numere mai mari

Sutienul care îți face sânii să pară cu trei numere mai mari

Căutarea de metode prin care să îți faci sânii să pară mai mari s-ar putea încheia odată cu lansarea unor sutiene de către compania Ann Summers ce, susțin reprezentanții ei, îți fac sânii să pară mai mari ca niciodată – totul fără ajutorul bisturiului. 

Compania Ann Summers susține că noile sutiene, din gama “Triple Boost Ultimate Cleavage”, fac sânii să pară cu trei numere mai mari într-o clipă.

Sutienele din gama Triple Boost Ultimate Cleavage costă 40 de euro și reprezintă o alternativă lipsită de durere pentru femeile care își doresc sâni mai mari, dar nu-și permit operații estetice sau nu doresc să ajungă pe mâna chirurgilor plasticieni.

Reprezentanții Ann Summers le-au cerut celor 54.000 de fane de pe Twitter să îi contacteze dacă se gândeau să își facă o operație de mărire a sânilor în anul 2014, iar firma a fost inundată de mailuri din partea femeilor ce doreau să apeleze la bisturiu. Câteva au fost alese să încerce sutienele înainte de a lua decizia de a se opera. Multe dintre ele s-au răzgândit, susține compania.

“Mi-a făcut un decolteu adevărat. În pozele în care îmi este prezentat decolteul înainte și în timp ce folosesc sutienul chiar pare că aș fi făcut o operație. Niciun alt sutien cu efect de push-up nu m-a mai ajutat să obțin un astfel de look iar la 34 de lire (40 de euro, n. red.), cred că este un obiect pe care fiecare femeie ar trebui să îl aibă în sertarul cu lenjerie. Designul este confortabil, iar cupele dintr-un material fin face posibilă purtarea lui sub haine de seară sau sub materiale subțiri, în timp ce marginea dantelată face decolteul să pară și mai sexy. Îl iubesc!”, spune britanica Georgie, în vârstă de 24 de ani.

Citiți restul articolului pe Fabuloase.ro