MENIU

Starurile din "Romeo and Juliet" dau în judecată Paramount și cer despăgubiri de peste 500 de milioane de dolari. Ce acuzații îi aduc marelui Franco Zeffirelli

Olivia Hussey şi Leonard Whiting/ Foto: Profimedia

Olivia Hussey şi Leonard Whiting, actorii principali din filmul „Romeo și Julieta” (1968) regizat de Franco Zeffirelli, au intentat un proces, acuzând Paramount că i-a exploatat sexual şi că a distribuit imagini nud cu copii adolescenţi, scrie revista Variety.

Hussey şi Whiting erau minori când au jucat în versiunea din 1968 a celebrului roman. Mai exact, Hussey avea 15 ani la acea vreme, iar Whiting avea 16. 

Filmul a fost un succes şi a fost nominalizat la patru premii Oscar, dar a stârnit şi controverse cu privire la o scenă romantică care includea imagini nud.

În prezent în vârstă de 70 de ani, Hussey şi Whiting au intentat, vineri, un proces la Curtea Superioară din Santa Monica, un oraș din statul California, acuzând Paramount că i-a exploatat sexual şi că a distribuit imagini nud cu copii adolescenţi.

Actorii îl acuză pe Franco Zeffirelli că i-ar fi înșelat, spunându-le că nu va exista nuditate în film. Aceștia susțin însă că au fost de fapt filmaţi nud fără ştirea lor.

„Ceea ce li s-a spus şi ceea ce s-a întâmplat au fost două lucruri diferite. Au avut încredere în Franco”, a spus Tony Marinozzi, manager ambilor actori.

Potrivit plângerii, Hussey şi Whiting au suferit angoasă mentală şi suferinţă emoţională în cei 55 de ani de la lansarea filmului şi au pierdut, de asemenea, oportunităţi de angajare. În ciuda spectacolelor lor remarcabile, Hussey şi Whiting au avut cariere limitate după Romeo şi Julieta.

Ei solicită despăgubiri care depășesc 500 de milioane de dolari.