Șoferi drogați și tineri cu droguri asupra lor, în prima zi a unui festival din Timiș - GALERIE FOTO
Polițiștii au depistat mai mulți șoferi drogați sau cu droguri asupra lor, dar și tineri care au încercat să introducă droguri la un festival rock din județul Timiș. În urma unor acțiuni de amploare au fost eschis 12 dosare penale pentru infracțiuni legate de stupefiante.
Oamenii legii au acționat atât în cadrul festivalului cât și pe drumurile de acces spre și dinspre festivalul Codru, în Ghiroda. Au depistat în trafic patru șoferi sub influența stupefiantelor, dar și trei care dețineau droguri de risc, scrie tion.ro.
De asemenea, alți tineri au fost depistați cu droguri asupra lor la festival.
La festivalul Codru au fost prezenţi şi poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timișoara, în urma activităţilor desfaşurate fiind constatate 5 infracțiuni de deținere de droguri de risc și mare risc în vederea consumului propriu (6 timbre LSD, 9 capsule susceptibile a conține substanțe stupefiante, 1 comprimat XTC, 1 gram de amfetamină, 3 grame de cannabis, 2 țigarete cu cannabis și un grinder), conform Legii nr. 143/2000, a transmis IPJ Timiș.
Totodată, polițiștii de la rutieră au reținut și trei permise de conducere pentru conducere sub influența alcoolului. Acțiunile de acest fel, spun polițiștii, vor continua și în perioada următoare.