MENIU

Șocant! Cât ar dura drumul cu mașina până în Grecia fără opriri la punctele de frontieră?

Aglomerația la intrarea în Grecia a devenit o tradiție a concediilor (Vama Makaza)

Relatare șocantă sau exagerată pentru românii care se așteaptă să facă cel puțin o jumătate de zi cu mașina până în Grecia. Estimarea nu este incorectă, dar cât ar dura drumul fără opriri la punctele de frontieră? 

Pe mulți turiști poate îi sperie ideea orelor lungi pierdute pe drum până în Grecia. Există însă și norocoși sau, mai degrabă, inspirați. Un român a relatat pe un grup dedicat vacanțelor elene că a făcut doar 8 ore, pe un traseu de 770 de kilometri, care mai și trecea prin 2 puncte de frontieră.

"La7:30 am plecat din Kalithea, Halkidiki, iar după 8 ore, la 15:30 am parcat în București, acasă. E pentru prima dată când nu am stat în vama, deloc.

La Promachonas/Kulata am fost mașina a doua, iar la Ruse/Giurgiu am avut 3 mașini în față. Singurul segment de drum mai dificil a fost în zona Plevna, se făceau coloane în spatele camioanelor. Drumuri bune tuturor!”, a scris acesta pe grupul Vacanțe în Grecia: info utile.

Reacțiile oamenilor la acest timp record

Unii nici măcar nu l-au crezut pe turistul care a făcut foarte puțin timp cu mașina din Grecia până acasă. Unii chiar au scris că este imposibil ca turistul să fi făcut doar atât pe drum, potrivit soferiinromania.ro.

Singura explicație ar fi că bărbatul conduce foarte repede și periculos, „genul kamikaze”.

“Imposibil de scos așa timp! Probabil ești genul kamikaze.”, a scris cineva drept răspuns.

Alți turiști din Grecia spuneau că înțeleg acest timp pentru că și ei au făcut puțin: “Eu vă cred, că nu prea văd de ce ați minți. Și noi de la Craiova anul trecut am făcut până Moudania 7h jumate. Am oprit, ce-i drept, o singură dată.”.