Silviu Prigoană se însoară la toamnă
De când s-au cunoscut și și-au dat seama că sunt făcuți unul pentru altul, Silviu Prigoană și iubita sa, Mihaela, o țin din petreceri în petreceri.
Cei doi au fost din nou nași și se vor pregăti să devină iar părinți spirituali și în luna septembrie, atunci când vor și cununa, dar și vor boteza, scrie Libertatea.
Dacă până acum au intrat în biserică doar ca și nași, ei bine, cei doi au gânduri serioase și în ceea ce privește oficializarea relației lor. Au făcut deja un prim pas, atunci când s-au căsătorit în Las Vegas și se pregătesc să facă unul la fel de important. Mai precis, Mihaela și Silviu Prigoană se vor cununa civil în toamna acestui an.
”Bineînțeles că și noi ne vom căsători. Se va întâmpla însă după cununia și botezul pe care le avem programate în luna septembrie, atunci când vom fi din nou nași” , a declarat Silviu Prigoană pentru Libertatea.