Test auto uimitor. Și cei mai buni șoferi dau un răspuns greșit: tu știi care este ordinea mașinilor în intersecție?
Acest test rutier pune în dificultate șoferii din România. Sunt mulți cei care nu reușesc să răspundă corect. Provocarea este utilă conducătorilor auto care vor să-și reîmprospăteze cunoștințele. Tu știi care e ordinea de trecere a mașinilor prin intersecție?
Testul rutier la care trebuie să răspunzi imediat
O imagine a unei intersecții semnalizate a pus pe jar șoferii din România. Lucrurile sunt mai complicate decât par la prima vedere, astfel încât o mare parte dintre ei au greșit răspunsul.„Toată lumea, mergeți și predați permisul dacă nu ați avut răspunsul ăsta. Hai să vedem care este ordinea de trecere în această intersecție. Pe mine sincer mă sperie că sunt o grămadă care au căzut în plasă", a spus pilotul Mihai Beldie pe pagina lui de TikTok.
Care este răspunsul corect
„În primul rând vorbim despre mașina B, care este pe drumul cu prioritate. Dacă o mașină ar veni și ar continua drumul cu prioritate, da, una în raport cu cealaltă ar pierde prioritatea. Dar pentru că vine de pe drumul cu prioritate, are prioritate față de celelalte vehicule. Cu alte cuvinte, prima mașină care intră în intersecție este mașina B. Dacă ai răspuns altfel, e o problemă.
Și rămân cele două mașini. Capcana de aici o înțeleg: cedează trecerea și stop. Și ai fi tentat să spui că stopul este din punct de vedere al regimului de prioritate superior și o să trebuiască să stea. NU! Nimic mai greșit. ”Cedează trecerea” și ”STOP”, din punct de vedere al regimului de prioritate sunt egale, ceea ce înseamnă că aici se aplică prioritatea de dreapta. Cu alte cuvinte, autobuzul acordă prioritate mașinii verzi și răspunsul corect este BCA. Dacă ai răspuns altfel, este greșit”, a adăugat Mihai Beldie.
Poate că acest test ți-a dat puține bătăi de cap, însă te-a ajutat să vezi dacă ești unul dintre conducătorii auto puși la punct cu toată legislația în vigoare.
Sursă text &foto: Click.ro