Şi-a cumpărat o pereche de şosete din supermarket. Când a vrut să le îmbrace a avut un şoc
Un bărbat din Marea Britanie a avut parte de o surpriză cutremurătoare, după ce a cumpărat o pereche de şosete dintr-un magazin. În interiorul pachetului, acesta a găsit o scrisoare redactată de unul dintre muncitorii de la fabrica unde fusese realizat produsul.
Shahkiel Akbar a mers la cumpărături într-un cunoscut supermarket. Tânărul în vârstă de 25 de ani şi-a luat mai multe haine, dar şi o pereche de şosete.
Nimic neobişnuit până aici. Ulterior însă, când a ajuns acasă şi a vrut să încalţe şosetele, a făcut o descoperire şocantă. Într-o şosetă se afla ascuns un bilet scris în limba chineză.
Curios să afle mesajul, Shahkiel a încercat să traducă textul cu ajutorul unui soft. Aşa şi-a dat seama că scrisoarea era, de fapt, un strigăt de ajutor din partea unui muncitor al fabricii unde fusese realizat respectivul produs, scrie The Sun.
"Am fost cu adevărat şocat. Mă simt responsabil acum că am găsit asta şi am simţit că este datoria mea să fac totul public", a explicat el.
"Este un SOS din partea unui bărbat de 35 de ani, din China. Din câte am putut eu să înţelg, trece printr-o perioadă extrem de grea. Pare că a riscat foarte mult încercând să transmită mesajul acesta. Povesteşte în scrisoare că a fost abuzat fizic şi psihic şi că este forţat să muncească. Cred că povara sa este copleşitoare", a adăugat tânărul.
Cu toate acestea, reprezentantul magazinului de unde Shahkiel şi-a cumpărat şosetele susţine că totul nu este decât o farsă pusă la cale de cineva care nu vrea decât să câştige atenţie publică.
"Nu am găsit nicio legătură între acest individ şi vreuna dintre companiile din China cu care colaborăm", a explicat purtătorul de cuvânt al supermarketului.