MENIU

Sfatul psihologului: Cine este responsabil pentru nefericirea mea?

Unul dintre pașii mici pentru umanitate dar mari pentru individ este asumarea resposabilității. Inclusiv pentru propria fericire sau, eventual, nefericire. E nevoie de doi oameni să ai o relație și de doi oameni să strici o relație. Așa încât, oare cât de mult mă ajută să mă întreb ce are de schimbat partenerul meu astfel încât să mă facă pe mine fericită?

Păi să ne gândim… În primul rând partenerul meu se va schimba când și dacă vrea el. Mai apoi, schimbarea va dura atât timp cât o poate susține. Ceea ce nu înseamnă obligatoriu “pentru totdeauna”. Așa se face că, “ne certăm, o vreme se schimbă și apoi ajungem de unde am plecat” , este fraza pe care o aud adesea în terapia de cuplu. Să ne înțelegem… Nu intri într-o relație pentru a fi abuzat, neglijat, abandonat sau tratat cu lipsă de respect. Dacă manifestări de acest gen sunt prezente într-o relație, atunci partenerul care le manifestă are nevoie să fie trezit la realitate. Și dacă nu se trezește, atunci singura soluție este ruperea relației. Dacă însă nimic atât de dramatic nu se întâmplă dar totuși te simți nefericit iar relația scârțâie e mult mai util să încetezi să aștepți ca celălalt să se schimbe și să începi să te întrebi ce poți face tu, ce poți schimba tu în așa fel încât să începi să fii mulțumit de viața ta de cuplu.

 

Citeste continuarea pe PROBLEMESEX.RO