Sfântul Nicolae, cruce roșie în calendarul ortodox. Care sunt datinile în prima mare sărbătoare a iernii
Tradiția spune că Sfântul Nicolae este al doilea sfânt făcut de Dumnezeu, care stă alături de Părintele ceresc, în stânga lui. De asemenea, că era milostiv față de toți oropsiții.
Se spune în tradiția românească rurală că iarna începe la Sfântul Niculai, când, acesta, trebuie să-și scuture barba cea albă, cu alte cuvinte, trebuie neapărat să ningă. Dacă totuși se întâmplă să nu ningă de Sfântul Nicolae, atunci se zice că ar fi întinerit Sfântul Niculai.
Din aceleași motiv, mai există obiceiul ca în ziua de Sfântul Nicolae feciorii să se organizeze în cete și să-și aleagă gazda unde vor merge pentru repetițiile colindelor de Crăciun și de Anul Nou.
Totodată, în noaptea de Sfântul Nicolae, tradițiile românești vorbesc și despre ritualuri magice, farmece și prognosticuri meteorologice.
Astfel, se vor pune crenguțe de pomi fructiferi în apă, pentru a înflori până la Anul Nou, ocazie cu care se va afla rodul livezilor din anul ce urmează.