MENIU

Sfântul Dumitru, ziua în care se usucă plantele. Ce NU ai foie să faci ca să te ocolească necazul 

Sărbătoarea de Sfântul Dumitru reprezintă cel mai important eveniment religios al toamnei. Se spune că, odată cu această zi, începe iarna.

În fiecare an pe 26 octombrie, creştinii îl prăznuiesc pe Sf. Mucenic Dumitru. Este ziua în care, în tradiţia populară se spune că se usucă toate plantele şi căldura intra în pământ, făcând loc anotimpului friguros.

În fiecare an pe 26 octombrie, creştinii îl prăznuiesc pe Sf. Mucenic Dumitru. Este ziua în care, în tradiţia populară se spune că se usucă toate plantele şi căldura intra în pământ, făcând loc anotimpului friguros.

Ce minuni a făcut Sfântul Dumitru 

În Ajunul sărbătorii, în satele românești se aprind focuri mari, focurile lui Sâmedru, peste care sar copiii pentru a fi sănătoşi tot anul. Tradiția populară spune că focul alungă fiarele. După ce acesta este stins, ţăranii aruncă un cărbune în grădină, pentru ca aceasta să primească putere de a rodi.

Focul are rol purificator şi protector, apărând împotriva relelor, necazurilor şi ţinând la distanţă fiarele codrilor. Se crede totodată că şi morţii vin să se încălzească la aceste focuri. În acelaşi timp, focul este menit să apere copiii care dănţuiesc în jurul lui sau sar peste el când văpaia se domoleşte. Cei tineri sar peste foc, chiuie şi joacă, în speranţa că se vor căsători în curând. În gospodăriile autohtone, femeile au datoria de a împărţi copiilor fructe uscate, mere, nuci, covrigi, iar în biserici se ţin slujbe speciale.

Ce este interzis să faci de Sfântul Dumitru

În ziua de Sfântul Dumitru, marcată cu cruce roșie în calendar, există anumite lucruri care sunt strict interzise, dacă vrei să-ți meargă bine.  

Se spune că de sărbătoarea Sfântului Dumitru nu este bine să lucrezi, altfel vei avea necazuri. De asemenea, nu este bine să te cerți cu cineva sau să te superi. Totodată, nu se coase, nu se tricotează, nu se spală și nici nu se mătură gospodăria.

Tradiția mai spune că de sărbătoarea Sfântului Dumitru nu ai voie să te zgârcești la bani sau la alimente. Nu ai voie să refuzi săracii și nu trebuie să treacă ziua fără să faci o faptă de milostenie.