Secretele inițierii masonice
În acest weekend, Capitala găzduieşte o manifestare publică mai puţin obişnuită, în cadrul căreia cei prezenţi vor putea cunoaşte câteva din tainele istoriei masoneriei şi a ritualurilor masonice.
iIneditul eveniment se derulează azi, începând cu ora 11.00, şi mâine, de la 12.30, la Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”. Cu această ocazie, cei prezenţi vor putea viziona, în premieră, o expoziţie masonică cu obiecte, documente şi cărţi datând de la 1880, toate din colecţia personală a lui Viorel Dănacu, Marele Maestru al Marii Loji Naţionale a României – Loja de Ritualistică Comparată şi Cercetări Masonice.
Viorel Dănacu va lansa volumul “Masoneria, aşa cum a fost”, prima carte de istorie a lojilor din România care, pe lângă datele istorice, conţine şi o sumedenie de elemente exotice. Spre exemplu, în capitolul dedicat primilor paşi ai masoneriei în Ţările Române, autorul zăboveşte asupra anului 1791, când efervescenţa revoluţionară din Franţa atinsese şi Bucureştiul.